Col. Dr. Mirela ANGHEL
Medic primar Cardiologie, Medic primar Medicina interna.
Doctor in Stiinte Medicale
Competente: Ecografie Doppler vasculara, Ecografie cardiaca, Ecografie generala, Managementul serviciilor de sanatate, Medicina aerospatiala.
Curriculum vitae
A absolvit UMF ,,Carol Davila’’ București, Facultatea de Medicină (media generală 9.80, nota 10 la examenul de diplomă) în anul 1993. Pasiunea pentru medicină a început în anul 1983 – admiterea la Liceul Sanitar Constanța, pe care l-a absolvit în anul 1987 ca șef de promoție.
După 1 an de stagiu la Spitalul Clinic Militar Central, a promovat concursul de rezidențiat la Institutul Medico-Militar, în anul 1994. A urmat pregătirea ca medic rezident la Spitalul Clinic Colțea, sub îndrumarea Prof. dr. Muraru Minerva și Prof. dr. Bruckner Ion, apoi la Spitalul Clinic Universitar Militar Central. În anul 1999 a devenit medic specialist medicină internă, iar în anul 2001 medic specialist cardiologie. În anul 2000 a obținut competența în ecografie generală, iar în anul 2001 a obținut competența în ecocardiografie și supraspecializarea în medicină aerospațială.
În anul 2002 a primit titlul de Doctor în Ştiinţe Medicale, studiile doctorale fiind efectuate sub îndrumarea Prof. dr. Veronica Dinu (UMF „Carol Davila” Bucureşti) și Dr. Andrei Olinescu (Institutul Cantacuzino București).
În anul 2003 a devenit medic primar medicină internă (nota 9.33), iar în anul 2008 a devenit medic primar cardiologie (nota 9.66).
În anul 2009 a obținut competența în ecografie vasculară și în managementul serviciilor de sănătate.
Si-a desfasurat activitatea ca medic militar la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială (INMAS), având program de consultații cardiologie și medicină internă, ecografii Doppler vasculare, cardiace și ecografii generale, test ECG de efort, monitorizare Holter ECG și TA, cardiologie preventivă, proiecte de cercetare științifică. Din anul 2015 a ocupat funcția de Șef Secție Expertiză și Asistență Medicală de Specialitate. A participat atât în expertiza medicală a piloților militari din România, cât și a piloților civili din România și din străinătate, fiind Expert Aeromedical acreditat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Colaborează din anul 2000 cu Clinica Lil Med.
A colaborat cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, efectuând timp de 10 ani serviciul de gărzi la Clinica Medicală 1.
A participat, încă din primul an de rezidențiat, la peste 40 de cursuri de formare și perfecționare profesională, naționale și internaționale. A participat activ la numeroase congrese și manifestări științifice naționale și internaționale. A conferențiat, ca și lector, cursuri de medicină aerospațială (în limba română și limba engleză). Este co-autor la 4 cărți de medicină.
A publicat peste 80 articole în reviste naţionale şi internaţionale – dintre care 50 ca autor/prim-autor (articole apărute în baze de date internationale). A prezentat peste 100 de lucrări ştiinţifice (autor/co-autor) la seminarii, simpozioane, conferinţe, congrese (dintre care peste 70 sunt manifestări ştiinţifice internaţionale sau cu participare internaţională). În perioada 2009 – 2018 a fost Redactor șef al Revistei de Medicină și Psihologie Aeronautică (indexată Index Copernicus - ICI Journals Master List database).
Pentru elaborarea unor lucrări de valoare fundamentală în domeniul cercetării medicale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, a obținut 5 premii, 2 diplome de excelență, emblema de merit „Ştiinţa Militară” clasa I, emblema de onoare a medicinei militare, emblema de onoare a Statului Major al Forțelor Aeriene, 3 semne onorifice „În Serviciul Patriei”.
Este membru activ al multor organizații profesionale: Academia Internaţională de Medicină Aeronautică şi Spaţială, Societatea Europeană de Cardiologie (ESC Professional Member), Societatea Română de Cardiologie, Asociaţia Europeană de Cardiologie Preventivă, Asociaţia Europeană de Imagistică Cardiovasculară.
În concluzie, cuvintele definitorii ale medicului Mirela Anghel sunt: pasiune, devotament, disciplină, profesionalism.
‚,Un medic bun tratează boala; un medic foarte bun tratează pacientul care are boala’’ (William Osler).
PRETURI SERVICII CARDIOLOGIE IN SISTEM PRIVAT
CERTIFICARI
Competenta echografie vasculara
Competenta echografie generala
Competenta echocardiografie
Medic Primar cardiologie
Medic Primar medicina interna